Cum să faci un suport pentru laptop DIY pentru biroul de acasă
- DificultateUșor
Introducere
Lucrul de acasă nu va înceta prea curând. Doar toate aceste ore în care stai aplecat deasupra laptopului își pot spune cuvântul asupra spatelui, gâtului și umerilor. Dacă își ridici laptopul la înălțimea corectă din punct de vedere ergonomic și dacă folosești o tastatură externă îți poți ajuta extrem de mult mușchii și postura. Este ușor să îți faci un suport pentru laptop DIY și, cu ajutorul acestui ghid, Dremel te va ajuta la fiecare pas. Este chiar ocazia perfectă în care să îți dezvolți creativitatea și să înveți o nouă abilitate: decorarea lemnului cu rășină epoxidică.
Tutorial video
Desenarea modelului suportului pentru laptop pe un blat de lemn
Să începem cu începutul: haide să stabilim dimensiunea și înălțimea dorite pentru suportul tău pentru laptop. Alege o mărime puțin mai mare decât cea a laptopului închis – atât pe lungime cât și pe lățime – astfel, tastatura externă încape perfect dedesubt și modelul din epoxy va fi vizibil pe oricare parte a laptopului. Și înălțimea suportului este esențială: cele mai bune suporturi pentru laptop pentru birouri ridică ecranul, astfel încât nivelul ochilor să fie la 2,5 – 5 cm sub partea de sus a ecranului. Trasează atât platforma cât și cele două laturi ale suportului pe lemn, folosind un creion și o riglă. Acum, pentru partea creativă a acestui pas, trasează un desen liber cu modelul ornamental dorit pentru rășina epoxidică.
Cioplește modelul pentru rășina epoxidică
Înainte de a începe să cioplești, ia echipamentul de protecție: ochelari, o mască de praf și protecții pentru urechi. Folosind două cleme menghină multifuncțională (2500) , prinde bine blatul de lemn pe masa de lucru, ca să nu alunece sau gliseze. Pregătește-ți scula multifuncțională Dremel Multi-Tool atașând axul flexibil (225). Apoi, introdu o freză de tăiere de viteză mare de 7,2 mm (134). Acum poți începe să cioplești conturul modelului, cu linii clare și curate. Începe să folosești freza de tăiere cu carbură tungsten și dinți structurați (9936) în formă de roată, un accesoriu robust și dur, ideal pentru îndepărtarea lemnului din mijloc, creând un șanț pentru rășina epoxidică.
Amestecă rășina epoxidică
Rășina epoxidică este formată din două componente: rășină și agent de întărire. Va trebui să amesteci aceste două componente în raportul de amestecare corect – pe ambalaj este prezentat cel mai bun raport pentru epoxy. Într-o cameră bine ventilată și cu mănuși de nitril, ochelari de protecție, o mască și un șorț de plastic, Meșterița Dremel măsoară componentele pentru epoxy folosind cântarul și o cană gradată. Ea folosește un raport rășină:agent de întărire de 10:6 sau 250 de grame de rășină și 150 de grame de agent de întărire. Adaugă niște pigment de culoare sub formă de pudră (fără aceasta, epoxy este transparent) și amestecă timp de 2 minute folosind un dispozitiv de amestecare.
Toarnă rășina în zona cioplită a suportului pentru laptop
Pentru acest pas foarte interesant, rămâi în siguranță mascând mai întâi marginile desenului cu bandă adezivă, pentru a împiedica rășina să curgă peste margini. Astfel poți fi sigur că obții linii de epoxy curate, oferind suportului pentru laptop DIY un aspect rafinat și profesional. Așază blatul de lemn pe un sac de gunoi sau o folie de plastic și folosește o nivelă pentru a vă asigura că placa este perfect orizontală. Acum toarnă încet și cu atenție rășina epoxidică amestecată în canelurile adânci, mergând până la margini, astfel încât rășina să fie la același nivel cu lemnul.
Scoate bulele de aer din epoxy
Micile bule de aer pot reduce calitatea operelor de artă din epoxy de pe suportul pentru laptop artizanal. Din fericire, există o modalitate sigură de a le elimina. Tot ce ai nevoie este Dremel VersaFlame (2200-4). Imediat după turnarea rășinii, treci torța peste suprafața stratului de rășină epoxidică și căldura va determina bulele să apară. Nu durează mult – câteva treceri cu VersaFflame sunt suficiente. Continuă până când dispar toate bulele. Un mic avertisment: păstrează o distanță de 10–15 cm sau poți arde banda. Acum lasă epoxy să se usuce. După 24 de ore, este uscat la atingere, dar trebuie să aștepți 72 de ore înainte de următorul pas.
Lustruirea suprafeței blatului suportului tău pentru laptop
Prinde blatul de bancul de lucru, așa cum se descrie la pasul 2 și, apoi îndepărtează banda. Pune-ți din nou echipamentul de protecție anterior: ochelari, protecții pentru ochi și o mască de praf. Pentru un finisaj neted și strălucitor, va trebui să șlefuiești suprafața în etape, folosind mai multe granulații. Meșterul Bibi folosește un șlefuitor și începe cu un disc de șlefuit cu granulație 80 doar pe partea cu epoxy – hârtia este prea grosieră pentru a fi folosită pe lemn. Continuă să șlefuiești epoxy și lemnul cu hârtie cu granulație 120, 240 și 400, ștergând orice urmă de praf cu o lavetă moale între etapele de șlefuire. În total, după 10-15 minute de șlefuire vei obține aspectul final dorit.
Taie piesele din lemn la dimensiune
Trasează din nou liniile cu creionul pe lemn, deoarece le-ai șlefuit în pasul anterior. Acum desfă clemele și pune blatul de lemn pe niște bucăți de lemn, pentru a-ți proteja bancul de lucru de acțiunea de tăiere care urmează. Prinde din nou clemele și bagă în priză un mini-ferăstrău circular. În timp ce încă porți echipamentul de protecție de la pasul 6, decupează cele trei părți ale suportului pentru laptop – platforma și cele două laturi. Finalizează acest pas șlefuind rapid marginile ascuțite, manual, cu hârtie abrazivă. Excelent, acum a sosit timpul să-ți asamblezi suportul pentru laptop artizanal.
Asamblarea suportului pentru laptop
Asamblarea suportului pentru laptop este foarte facilă – iată ce trebuie să faci. Lipește cele două părți laterale de partea inferioară a platformei folosind adeziv pentru lemn. Adaugă cleme pentru a le menține în poziție și lasă lipiciul să se usuce timp de 10 minute. Între timp, fixează colțarele – câte două pe fiecare parte – și marchează poziția șuruburilor pe lemn cu ajutorul unui creion. Fă dinainte găurile pentru colțare cu un burghiu, apoi prinde colțarele folosind șuruburi de 16 mm și o șurubelniță. Această abordare în doi pași, folosind atât adeziv cât și șuruburi, va fi cea mai bună dacă vrei să fii sigur că obții un suport pentru laptop frumos și rezistent, pentru birou sau masă.
Aplică un strat final de ulei de lemn pe suportul pentru laptop DIY
În acest pas final, meșterul nostru tratează elementele din lemn ale suportului pentru laptop cu ulei de lemn. Uleiul adaugă un strat lucios care etanșează și protejează lemnul, impermeabil la apă sau alte scurgeri și care intensifică frumusețea naturală a lemnului. Aplică o cantitate generoasă și șterge energic folosind o lavetă curată, ca, de exemplu, un prosop de vase curat. Lasă uleiul să acționeze timp de 30 de minute, apoi șterge excesul de ulei cu o lavetă curată și uscată. Lasă suportul să se usuce conform instrucțiunilor de pe ambalajul uleiului, de regulă 24 de ore. Apoi repetă pasul dacă este necesar, până obții strălucirea pe care o dorești. Acum suportul pentru laptop este gata!