Zornăitoare
Cu ajutorul acestei jucării de aplaudat, cu un design individual, vă puteţi arăta susţinerea şi culorile ţării dumneavoastră la Campionatul Mondial de Fotbal sau la Jocurile Olimpice de iarnă. Realizaţi un set pentru fani personalizat împreună cu familia dumneavoastră, prietenii şi vecinii şi faceţi ceva cu timpul premergător acţiunii. Aveţi nevoie numai de entuziasmul dumneavoastră şi de uneltele Dremel® corespunzătoare.
Să începem - pas cu pas
Apăsaţi şablonul mâinii pe o foaie de hârtie A3 şi transferaţi conturul de două ori cu ajutorul unui creion şi a hârtiei de calc pe un placaj multiplex. Fixaţi trusa de tăiere multifuncţională (565) pe o unealtă multifuncţională, precum Dremel® 4200 şi decupaţi cu atenţie cele două mâini.
Şlefuiţi marginile mâinii şi ale mânerului până ce sunt netede, cu ajutorul uneltei multifuncţionale şi a benzilor de şlefuire EZ SpeedClic (SC407). Zornăitoarea dumneavoastră va sta confortabil atât în mâini mici, cât şi în mâini mari, şi chiar şi copiii mici vor avea posibilitatea de a-şi susţine favoriţii scuturând şi bătând din palme.
Acum este momentul să vă arătaţi culorile. Pulverizaţi mai întâi pe o parte culoarea (culorile) ţării dumneavoastră şi lăsaţi să se usuce. Apoi pulverizaţi şi pe cealaltă parte, iar zornăitoarea dumneavoastră va atrage toate privirile.
Dremel® 4200 intră din nou în acţiune la Pasul 4. Desenaţi două orificii la baza unei mâini, aşa cum se indică, şi fixaţi freza multifuncţională de tăiere în spirală (561) pe unealta dumneavoastră multifuncţională. Apoi aşezaţi cea de-a doua mână dedesubt şi efectuaţi cele două orificii prin ambele mâini.
Înfăşuraţi bandă în jurul mânerelor începând de la capătul inferior şi asigurându-vă că marginile se suprapun întotdeauna uşor şi că nu există spaţii libere. Asiguraţi capetele cu bandă adezivă.
Împingeţi un creion între cele două palme, ca distanţier şi treceţi un şnur prin orificiile pe care le-aţi realizat. Realizaţi un nod strâns şi jucăria zgomotoasă de bătut din palme este gata! Tot ce mai trebuie să faceţi este să bateţi din palme cât de tare puteţi în sprijinul echipei dumneavoastră favorite!