Ghid pas cu pas pentru gravarea husei de telefon din piele

  • Dificultate
    Ușor

Vă doriţi să intraţi în atelier şi să exploraţi arta gravării? Atunci citiţi ghidul nostru pas cu pas pentru gravarea primei dvs. bucăţi de piele - husa telefonului. De la transferarea proiectului pe piele la utilizarea accesoriului potrivit pentru scula multifuncţională Dremel Multi-Tool, vă vom arăta cum să vă duceţi proiectul de la început până la sfârşit. Rezultatul final? O piesă personalizată în care să vă ţineţi telefonul cu mândrie.

Ai nevoie de

Să începem - pas cu pas

Tutorial video

Pas16

Alegeţi modelul

La început, formele simple funcţionează cel mai bine.

Când vine vorba de alegerea modelului final al gravării, există două variante. Prima este să desenaţi modelul personal. Această variantă este excelentă dacă debordaţi de idei sau aveţi deja ceva anume în cap - un blazon al familiei, de exemplu. Cealaltă variantă este inspirarea dintr-o altă sursă: Instagram şi Pinterest sunt locuri excelente în care puteţi căuta. Odată ce aţi găsit modelul care vă place, desenaţi-l sau tipăriţi-l într-o dimensiunea care se va potrivi pe husa de piele.

Pas26

Transferaţi modelul ales

Pentru rezultate mai bune de transfer, folosiţi acetonă.

După ce aţi găsit modelul dorit, este timpul să în transferaţi pe husa piele pentru a-l folosi ca ghid pentru gravare. Totodată, este important de menţionat aici că, dacă modelul conţine cuvinte sau iniţiale (ca acesta) sau alte elemente asimetrice, va trebui să oglindiţi imaginea. Acest lucru poate fi făcut cu uşurinţă pe un computer (căutaţi pur şi simplu comanda „oglindire” sau „inversare”. Apoi, aşezaţi modelul în oglindă pe husa telefonului, cu faţa în jos, frecaţi partea din spate a hârtiei cu puţină acetonă. Combinaţia de acetonă şi presiune va desprinde cerneala de pe hârtie şi o transferă pe piele.

Pas36

Introduceţi accesoriul corect de gravare

Pentru gravarea pielii, un cuţit de înaltă viteză este cel mai potrivit.

Înainte de a efectua gravarea, trebuie să ataşaţi accesoriul potrivit la scula multifuncţională Dremel Multi-Tool. Când vine vorba de gravarea pielii, cuţitul de înaltă viteză sau cuţitul de gravare funcţionează cel mai bine. De ce? Sunt proiectate pentru a fi utilizate pe materiale moi, cum ar fi pielea. Introduceţi accesoriul în arborele accesoriului de pe sculă, strângeţi piuliţa mandrinei pentru a împiedica slăbirea în mijlocul operaţiunii de gravare.

Pas46

Trasaţi modelul

Folosiţi lovituri scurte, slabe pentru gravarea modelului.

Acum scula dvs. este gata de utilizare, vă puteţi apuca de gravat. Este întotdeauna o idee bună să exersaţi puţin înainte. Nu aveţi o bucată de piele pe undeva? O curea veche este cea mai bună piesă pe care puteţi exersa - luaţi-vă scula şi vedeţi efectul accesoriului pe piele. Ţineţi scula ca pe un creion şi, fără a aplica presiune, trasaţi modelul cu lovituri uşoare. Regula de aur este să lăsaţi scula să îşi facă treaba. Aflaţi mai multe despre prinderea creionului din articol Cum să evităm eşecul .

Pas56

Obţineţi o linie mai groasă

Schimbarea accesoriului permite jonglarea cu diverse grosimi de linie.

Dacă trasaţi un model care are text de diferite grosimi, puteţi modifica grosimea liniei folosind pur şi simplu un alt accesoriu. Dacă aţi început cu un cuţit de gravare cu vârful de diametru 1,6 mm, puteţi trece oricând la 1,9 mm. Schimbaţi pur şi simplu accesoriul cu aceeaşi metodă ca la pasul 3.

Pas66

Admiraţi-vă opera

Cea mai mare bucurie vine din ceva ce a-ţi făcut cu mâna dvs.

Acum, partea grea s-a terminat: lăsaţi-vă pe spate şi admiraţi produsul finit, care este husa dvs. de telefon din piele gravată. Este frumoasă! Şi chiar dacă nu arată exact aşa cum v-aţi imaginat - e în regulă! Cel mai important lucru de reţinut în acest caz este că practica aduce perfecţiunea. Sunteţi nerăbdător să începeţi alt proiect de gravare? Uitaţi-vă la aceste patru postări inspirative de pe Instagram.